Îngerii plâng în tăcere

Îngerul cu aripa frântă

      Astăzi am vărsat lacrimi. Lacrimile au curs în mine, răscolindu-mi inima prin curgerea lor inversă, în adâncul sufletului meu. Au curs din belșug peste inima mea mâhnită….Am întâlnit un înger cu aripa frântă. El era căzut și frânt la pământ. În cÎngerii plâng în tăcereiuda faptului că eram tulburată de gândurile și problemele mele cotidiene, am uitat să-i întind mâna, să-l ridic din praf și să-i alin durerea provocată de aripa lui ruptă.

      Am trecut pe lângă el cu durere în inimă, îngreunată de neputința mea. L-am lăsat acolo, prăbușit în țărână și flămând. Suferința sufletului meu era atât de mare, încât, fără să îmi dau seama, am rostit cuvinte amare. Am simțit nevoia să-mi ascund durerea. Apoi am fugit, să nu-mi poată vedea lacrimile. Fuga și cuvintele mele s-au dovedit a fi mai dureroase pentru el decât durerea provocată de aripa sa frântă. Parcă i-am rupt și cealaltă aripă….

      Indiferența și orgoliul meu l-au rănit pe îngerul trimis de Dumnezeu în calea mea. Am fugit departe, dar privirea lui blândă m-a urmărit și mă va urmări mereu. În fuga mea neputincioasă, am uitat să fiu un samaritean. Am uitat să întind mâna cu iubire și mi-am dat seama că egoismul îmi copleșise inima. Nu avea nevoie de mâna mea întinsă pentru a-și alina durerile, ci de o vorbă iubitoare, o îmbrățișare plină de afecțiune, de încurajare și înțelepciune. Iubirea era singurul remediu pentru a-i vindeca rana.

      El a fost trimis de Dumnezeu să mă întrebe, cu vocea lui suavă și blândă: „De când am devenit atât de inumană și egoistă când El, Creatorul, m-a creat cu o inimă plină de iubire?” …Și de atunci inima mea plânge. Plânge, căci uneori nu știm să prețuim suficient darul trimis de Dumnezeu. Pierduți în detalii neimportante, uneori ne pierdem înțelepciunea, rațiunea și dragostea. Pierdem îngerul cu aripa frântă și… îl căutăm în zadar, îl strigăm în zadar….