Dansul fulgilor

Iarna și-a așternut mantia, de-un alb senin,  

ca o pânză de vis, sub cerul cristalin.  

Fulgi dansează-n aer, ușor se așază,  

pe pământul rece, ca-ntr-o poveste trează.  

Copiii râd, sunt stele vii pe pajiștea de nea,  

obrajii lor rumeniți, scântei de catifea.  

Săniuțele zboară pe dealuri, cu avânt,  

lăsând dâre de alb pe-ntregul pământ.  

Clopoței de râsete răsună peste zări,  

ca o horă a dorului, din alte depărtări.  

E-o iarnă feerică, un basm fără sfârșit,  

unde fulgii dansează într-un vals linistit.