Coborârea în pământ

Voi coborî, pământule, în tine,

În huma-ți rece, neagră de păcat,

Îmi voi așterne sufletul în ruine

Să adoarmă-n palma morții îngreunat.

Îmi vei deschide altă cale atunci,

Un drum spre cei pe care mi i-ai luat

Fără regrete și-n abis îi arunci,

Tot mai grăbit, lacom și însetat.

Voi coborî, pământule, în tine,

Ești trecerea spre viață-n veșnicii,

Popas de gânduri și de lacrimi pline,

Un leagăn pentru suflete pustii.

Mă vei primi cu brațele deschise,

Nu vei putea atunci să îmi spui: „nu.”

Voi tresări în reci abisuri,

Trăind prin Logos, nu prin trup tabu!

Voi coborî, tu, totuși, ține minte,

Mult timp în tine nu voi zăbovi.

Eu nu voi dăinui prin reci morminte,

Căci sufletul și în moarte va iubi.