Fărâme de toamnă adunate în mine

Fă-mi, toamnă, dorul mai aprins,

Să ardă-n mine vreascuri de iubire.

Și  să mustesc ca strugurii în teasc,

Să mă cobor, să mă înalţ,

Ca frunza care moare, ca să învie.

Fă-mi, toamnă, sufletul încins,

O torţă pentru nemurire,

Să ard de sete după veşnicie.

Un strop de nard doresc să fiu,

Să răspândesc mireasma mulţumirii,

Eternul unui vis pustiu,

Să-mpart, cu el, secretul bucuriei.

Fă-mi, toamnă, cugetul curat,

Spălat în ploile-ţi târzii,

Să mă dezbraci de tot ce-am adunat:

Patimi fără număr şi păcat

Şi-apoi, să mă îmbraci în străluciri…