Călătorie în priviri stelare
.
În asfințitul clipelor de seară,
Privesc în zare cerul înstelat.
Amurgu-ncet în mine se coboară
Lăsând în urmă, pentru-a câta oară,
Toate-amintirile de altădat’?
Mă uit spre culmi – acolo-mi este datul,
Pe cărărui de munte, șerpuit,
Cu tine-alături eu străbat Înaltul,
S-atingem amândoi nemăsuratul.
Spre orizontul cel nemărginit
Pe creste mă ridici cât mai departe,
Tu nici-o clipă nu mă părăsești,
Iar dragostea ce azi în piept îmi bate,
Nu e legendă, mit, povești de noapte
Ci e lumina-n care mă-nvelești
În asfințitul clipelor de seară
Privesc cupola cerului senin
Și-amurgu-ncet în mine se coboară,
Lăsând în suflet pentru a câta oară
Iubirea toata, dragoste și-alin.