PASĂREA MĂIASTRĂ (LUI EMINESCU)

Coboară lin pe casa mea

O pasăre măiastră,

Măreţul vultur ca de nea

Venit din zare-albastră.

De unde vii, cum te numeşti,

Tu, prinţ cu aripi fine

De ce la mine poposeşti

Din înălţimi divine?

Eu, din neanturi am venit

Să-ţi fiu oaspete-n casă.

Căci dragostea necontenit,

De tine nu mă lasă

Venind de pe un alt meleag,

Tânjind după iubire,

Sunt doar un zburător pribeag

Ce-ar vrea să-ţi fie mire.

De ce copilă mă priveşti

Cu ochii ca de gheaţă?

Ce mult aş vrea să te-nvoieşti,

Iubit să-ţi fiu în viaţă.

Spre ceru-albastru fără nori

Zbura-vom împreună.

Vom fi un vis născut din flori

Iubirii să n-apună.

Către Olimp în zborul meu,

Întinde-mi a ta mână

Să-mi fii zeiţă, iar eu zeu.

Pe veci a mea stăpână.

Iar în palatul de cleştar,

Când vom ajunge-acasă,

În faţa marelui altar,

Doar tu-mi vei fi mireasă.

Vreau să te fur şi să plecăm

Pân’ nu se face noapte

Spre înălţimi să ne-avântăm

Să-ţi cânt iubirea-n şoapte…

Şi dacă soarele-ucigaş

Va arde-a mea aripă

Să mă ţii strâns, să nu mă laşi

Din braţe nicio clipă…

Şi amandoi, înlănţuiţi

Să ne jucăm cu versul

Ca doi poeţi indrăgostiţi

Cucerind Universul.

*

Fata din vis când se trezea

Privind către fereastră…

Nici soarele nu strălucea

Nici Pasarea Măiastră…