Misterul norului nocturn

O noapte de vară în Ucraina

Stau în tăcere în miez de noapte și ascult cântecul greierilor. Mă aflu sub bolta de trandafiri altoiți, care împrăștie un miros plăcut și minunat în jurul lor. Privesc cerul cu atenție și cu inima plină de emoție, admirând strălucirea lunii. Este cu adevărat minunată în toată splendoarea ei! Dar, brusc, un nor apare pe cer… De ce a apărut acest nor? Și de ce s-a oprit exact deasupra mea, acoperind lumina fascinantă a lunii? Nu-mi dau seama de apariția norului, deoarece cerul era senin și luna strălucește puternic pe bolta cerească. Hmm, cât de repede se mișcă! Acum era aici, deasupra primului pom, iar acum, iată-l trecând de-a lungul viei, ajungând și la ultimul pom.

 Nu este un nor de ploaie, pentru că cerul este senin și luna îmbracă Pământul în lumina sa puternică. Dar iată cum acoperă o stea și iarăși alta, învăluindu-le în întunecimea sa. Se aseamănă cu un car ce străbate cerul și trage după el o pânză pictată cu nori, care vin, trec și pleacă. Poate Marele Car s-a desprins din locul său de pe cer, purtând acel nor jucăuș în întreaga sa călătorie prin univers. Nu sunt multe stele pe cer: doar una, două, trei, hmm, patru. Da, doar patru stele sunt vizibile pe cerul senin al nopții. De la sol, la miezul nopții, se văd mai puține stele pe cer. În această noapte, luna strălucește plină. Este o noapte de vară fermecătoare și cine a urmărit vreodată răsăritul lunii ar putea recunoaște o adevărată operă de artă. Artă divină și măreție a creației Sale.

***  

La Utkonosovka*, am avut ocazia să admir răsăritul lunii. Eram cu luntrea pe Ghiol, într-o noapte liniștită. Era în jurul orei trei spre patru dimineața, iar noi privind cerul întunecat plin de stele, ne întrebam cât va mai dura întunecimea în jurul nostru și când va apărea luna pe cer. Ne aflam pe malul celălalt al Ghiolului, dorind să ne urcăm în luntre și să ne îndreptăm spre casă. Era o liniște deplină, doar „regina bălții” cânta, iar celelalte surate începuseră să îi urmeze exemplul. Cei care au avut plăcerea și răbdarea de a observa bălțile știu că broaștele din lacuri cântă timp de o oră în fiecare seară și dimineață, creând un concert minunat, ca un omagiu adus Slavă lui Dumnezeu.

  Nicio undă nu încurca oglinda apei, doar valurile făcute de luntre se pierdeau pe suprafața lacului. Deodată, un țipat de cocostârc străbătu liniștea nopții, alăturându-se clipocitului făcut de vâsle. Ne-am liniștit imediat, știind că sunt pești jucăuși care se arată la suprafața apei. Am rămas în mijlocul lacului și privind cerul, am fost uimiți de un spectacol fabulos. Luna începea să prindă contur pe marginea cerului, coborându-se parcă de sub pădurea ce o ascundea. Urca gratioasă spre locul unde o privim mereu, cu o roșeață uluitoare emanând din jurul său. Schimbându-și haina stacojie cu una aurie, luna își arăta frumusețea în toată splendoarea. Era un tablou de neuitat, iar noi priveam fermecați.

Plecăm din nou cu luntrea pe lac și ajunseserăm la locul de unde pornisem. Luna ne însoțea zâmbind, ca un prieten de încredere. Din marginea pădurii, ne îndreptam pe jos către casă, admirați de spectacolul doar văzut. Luna plină strălucea pe cer, iar noi ne gândeam la creația deosebită a lui Dumnezeu. Intrând tăcuți în casă, ne gândeam la măreția soarelui, a lunii, a stelelor și a norilor.

 ***  

   Când este lună plină, stelele de pe cer dispar. De fapt, ele nu își schimbă locul. Se află tot acolo pe bolta albastră, însă sunt învăluite de lumina razelor făcute de cercul lunii. În noaptea aceasta este lună plină, stelele nu se văd. Ce bine e să stai afară, sub cerul liber, în aerul proaspăt al nopții, să aștepți zorii zilei în răcoarea dimineții! În aceste momente te simți mai aproape de Dumnezeu. Da, aproape de El. Simți cum te înțelege, îți simte durerea și ceea ce porți în sufletul tău. Simți că te ascultă. Iar luna apare deasupra ta ca un mesager trimis de Dumnezeu să te lumineze, fiind o prietenă cu o iubire statornică, o prietenă în a cărei dragoste nu există prefăcătorie sau fățărnicie, nu există lingușire, ci numai încredere deplină. Noaptea are vocea ei. Greierii cântă, ici-colo se aude câte un lătrat de câine. Și toți dorm. Nu adie nici măcar vântul, ce pare adormit și el, trudit parcă, de atâta alergare. Norul a trecut. S-a dus mai departe. Oare unde pleacă el? Este un nor călător având o destinație specială? În trecerea lui, observ o purtare ciudată. Are chef de joacă. Este un nor care s-a desprins de lângă frații săi și a pornit la plimbare în tăcerea nopții. E un nor jucăuș…

Începutul lunii iunie 1993. Ce repede s-au scurs șase luni din acest an și opt luni de când lucrez în Ucraina! Așa se duc zilele una după alta, ducând cu ele viața muritoare și nu ne dăm seama, nu vedem cum clipele, orele, secundele se duc. Zboară. Uităm deseori să ne întrebăm: „Ce am făcut pentru Dumnezeu și pentru cei din jurul nostru?” Norul jucăuș care a trecut, nu va mai trece niciodată pe aici, clipele pe care le-a luat cu el, nu le va mai aduce înapoi. Timpul nu va mai da niciodată înapoi! Și totuși el are o destinație bine definită. Nu la voia întâmplării a ieșit la plimbare. Odată cu trecerea lui, toate clipele, faptele, gesturile și vorbele noastre, gândurile noastre murdare sau curate le ia cu el pentru a le prezenta în fața tronului lui Dumnezeu. În zori, va trece un alt nor pentru a aduce din partea lui Dumnezeu pentru noi, muritorii de rând, un plăcut „bună dimineața” cu noi șanse și clipe pentru schimbarea vieții noastre în bine. Și seară de seară se petrece acest fenomen.

 „O, norule, ești un mesager pentru că, odată cu trecerea ta, iei cu tine toate faptele și tot ce am făcut noi în ziua dinainte pentru a le prezenta Suveranului Suprem. Tu vii și pleci, în fiecare seară treci pe aici și oamenii dorm, fără să se gândească la scurgerea unor clipe importante din viața lor. Bune sau rele. Nimeni nu te știe, nimeni nu te cunoaște, nu-ți știe nimeni venirea sau plecarea ta. Nimeni nu-ți aude pașii, deoarece toți dorm, așa cum este datul oamenilor ca noaptea să se odihnească. Numai cei ce veghează în toiul nopții pot sta la povești cu tine. Prin trecerea ta neauzită, ne dai o lecție importantă vieților noastre. Ca atunci când va veni Mirele Isus să-și răpească Mireasa Sa la cer, totul va fi inundat de liniște, toți vor dormi. Nu se va auzi nicio mișcare, dar departe, departe, se va mai auzi câte un lătrat de câine ce parcă ar prevesti și ar îndemna oamenii să se trezească, să renunțe la păcatele lor și să privească splendoarea feței Sale. În curând, va fi liniște deplină și doar aceia cu sufletul curat vor vedea venirea Mirelui Isus pe norii cerului. Însă cei ce dorm în păcatele și viciile lor, nu își vor da seama de clipa minunată pe care au pierdut-o în viața lor. O clipă importantă care nu se va mai întoarce niciodată înapoi…”

Acum norul a ajuns în dreptul lunii. El are chef de joacă și în joaca lui ar dori să cuprindă întreaga lumină a lunii cu întunecimea sa. Pentru un moment se pregătește o luptă. Să vedem, cine va ieși biruitor? Da, luna nu se dă bătută, ea luptă din răsputeri cu întunecimea norului. Și iată că în sfârșit luna a ieșit învingătoare. A învins! Și parcă la un semn, apar toate stelele care au fost înghițite de întunecimea norului. Acum norul este nevoit să plece. Nu mai are chef de joacă și parcă nici puterea să reînceapă lupta cu luna. Își dă seama că întunecimea lui nu mai este dorită de splendoarea astrului nocturn. Luna este mai strălucitoare după această dispută cu norul călător. În biruința ei, dorește să-și descopere întreaga sa măreție. Domnul Isus este cel ce a învins norul de păcate din viața noastră personală, dar și a întregii lumi. Prin jertfa Sa de pe cruce, El l-a învins pe Satan. Iar toți cei ce au crezut și cred în Numele Lui, la un semn al trâmbiței se vor scula din mormintele lor pentru a întâmpina venirea în strălucire a Mirelui Divin.

  ***  

 Ispitele dau târcoale în viața noastră de creștini și deseori duc lupte crâncene cu cei care îl iubesc pe Dumnezeu. Dar dacă creștinul îl are cu adevărat pe Dumnezeu în inima sa, el va ieși întotdeauna învingător, indiferent de urcușurile sau coborâșurile vieții. Adesea vrei să faci lucruri bune și chiar reușești să le faci. Însă cei din jur se uită doar la slăbiciunile tale, căutând cu tot dinadinsul să înăbușe faptele nobile pe care le faci și să-ți calce în picioare credința ta într-un singur Dumnezeu. Mai tare doare faptul când știi că aceștia îți sunt prietenii sau frații de aceeași cruce cu tine. Indiferent din ce denominație faci parte, întotdeauna se va găsi cineva care, prin invidie și răutate, încearcă să-ți distrugă încrederea și să-ți rănească inima.

Deseori se întâmplă ca atunci când dorești să faci ceva bun pentru tine, pentru familie, pentru prieteni, semenii noștri să vorbească rău despre binele tău. Și te întrebi: „Doamne, până când?” „De ce mi se întâmplă mie asemenea lucruri?” Deseori Satan te lovește chiar în bucuria și satisfacția sufletească pe care o ai și atunci te întrebi: „De ce Doamne, este așa?” În acea noapte am învățat că nu trebuie să uit. Nu am voie să uit lecția pe care am primit-o din partea semnelor cerului. Să nu uit că deznodământul ultimei lupte care s-a dat între nor și lună a fost că ea a eliberat și celelalte stele de sub întunecimea norului. A triumfat, chiar dacă pentru o clipă a fost cuprinsă de întunecime. Același lucru se întâmplă și cu noi, oamenii. Dacă vom persevera în credință, bunătate și loialitate, Dumnezeu va pregăti un timp când ne va răsplăti pentru tot binele sau răul făcut de noi, atât timp cât am trăit pe acest Pământ. El ne va ridica din groapa și din căderea adâncă, iar cei răi vor rămâne de rușine. În Sfânta Scriptură scrie că „Înfruntați și acoperiți de rușine vor fi toți cei ce vor fi mâniați pe tine: vor fi nimiciți și vor pieri, toți cei care ții se împotrivesc.” (Isaia 41:11). Însă trebuie să luptăm… să luptăm împotriva propriilor vicii. Cu noi înșine. Să luptăm cu nedreptatea și minciuna din noi înșine, care deseori dă târcoale inimii noastre. Așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel „Fără luptă nu poți primi cununa răsplătirilor.”

Acum norul s-a risipit și nu se mai vede nici măcar urma lui, deoarece probabil că s-a văzut învins. Când creștinul își predă viața în Mâna Tatălui Ceresc, în mâna lui Dumnezeu, el este spălat de păcate și iertat prin Jertfa Sfântă a Domnului Isus. Păcatul nu mai triumfă în viața noastră. Noi devenim „făpturi noi” deoarece păcatul nu mai are putere asupra noastră. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) Dar pentru a realiza acest lucru în viața mea, trebuie să las „divinul” din mine, cu care am fost creată, să răspândească lumina și dragostea în jurul meu. Pe stradă, acasă, în oraș, oriunde mă aflu, să doresc să pot răspândi acea dragoste Agape care mi se cere. Dragoste, milă și compasiune față de cei din jurul meu. Desigur, este greu să realizezi acest lucru, dar odată ce ți l-ai propus, nimic nu te mai poate întoarce înapoi din drumul tău. Pentru că Apostolul Pavel, spunea: „Pot totul în Hristos, care mă întărește.” Și știu că într-o zi lumina cerească va lumina chipul meu și pe al tău și atunci vom străluci mai puternic și mai frumos, datorită faptelor și credinței noastre puternice în Dumnezeu.

Doamne, privesc lucrările tale minunate: nori, stele, lună. Ce măreț le-ai creat și atât de bine ne arăți Tu lucrul acesta. Iar noi le vedem și îți mulțumim deoarece toți suntem copiii Tăi. Numai omul căzut în fărădelege nu vrea să vadă măreția mâinilor Tale. Nu vrea să-ți simtă puterea mântuitoare și dragostea Ta. Acum vreau și chiar încerc să adorm afară, în aerul proaspăt al nopții, să pot închide ochii și respirând aerul curat să mă pot odihni. Dar nu pot. Căci gândurile mă înconjoară și somnul nu mă cuprinde. Deoarece splendoarea cerului îmi atrage din nou privirile spre el și abia atunci îmi dau seama că, admirându-l mai mult, tot mai mult am de scris. Așa că îmi iau din nou creionul și caietul, încercând să scriu un alt gând. Însă, dintr-o dată văd că trece un alt nor, ca și cel dinainte, călător și jucăuș, are chef de joacă. Nu îmi pot da seama de ce în noaptea aceasta privirile mele sunt atrase de norii plimbăreți pe bolta cerului. Începe din nou joaca dintre el și lună. Aceeași joacă în care se pregătește și el să cuprindă luna cu întunecimea sa. Însă ea nu poate fi îngrădită în conturul norului și cu lumina sa strălucind imens de frumos, rămâne statornică pe bolta cerului.

Acum sunt sigură că în curând va trece un alt nor pe cer pentru a relua aceeaşi luptă, însă știu că ea va rămâne neclintită, fermă în locul ei, iar parcă o voce îmi șoptește. Știu că aceasta este vocea Duhului Sfânt care îmi spune: „Privește luna și vezi cât de mult este încercată”. Un nor apare, altul pleacă, și totuși ea rămâne nezguduită. Nu se clatină, ci rămâne fermă în locul în care a fost așezată de Creatorul ei. Cu atât mai mult, voi care sunteți coroana creației lui Dumnezeu, sunteți fiii Lui, născuți prin jertfa mântuitoare a lui Isus Hristos, de ce vă speriați când vă confruntați cu încercări? Trebuie să știi că acesta nu este ultimul nor din viața ta. El vine și pleacă, iar după el va veni un altul care îți va testa credința în Tatăl tău ceresc. Nu te da bătut, ci rămâi ferm în credința ta.

Fii stabil în locul în care Creatorul te-a plantat. Adesea ne simțim epuizați fizic, intelectual și spiritual. Ne dorim o pauză, un timp de relaxare. Poate că pentru un moment, valul încercărilor va dispărea din viața ta și te vei simți ușurat, crezând că ai scăpat de griji. Apoi îți dai seama că, de fapt, ești în mijlocul unei lupte grele și va trebui să lupti cu și mai mult fervoare. Este o luptă pentru supraviețuire, atât în plan material, cât și spiritual. Este o luptă continuă între bine și rău. Este acea luptă interioară în care lucrurile mici, dar nobile prin simplitatea lor, nu vor să fie înăbușite de negativitatea și răutatea cu care ne confruntăm zilnic. Suntem ființe create de mâna unui Dumnezeu Omnipotent, Omniscient și Prezent pretutindeni, sub ochii Cărui nimeni și nimic nu se poate ascunde. Ca ființe create de El, ar trebui să avem o gândire pozitivă îndreptată spre frumusețea divină care ne înconjoară. Ar trebui să privim în cei din jurul nostru nu defecte, ci să scoatem în evidență calitățile și meritele cu care au fost înzestrați. Doar așa vom putea iubi precum ne cer Tatăl nostru.

La fel cum pentru un scriitor hârtia este indispensabilă, tot așa și pentru un creștin adevărat, Sfânta Scriptură și rugăciunea sunt cruciale. La fel cum pentru un scriitor ideile curg mereu, tot așa și un creștin adevărat ar trebui să gândească și să muncească constant pentru a aduce binele în viața de zi cu zi. Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, te ajută, te mângâie, te îndrumă de-a lungul călătoriei tale prin viață, ridicându-te de fiecare dată când cazi. Prin El, fiecare dintre noi învingem forțele întunericului, primind puteri divine de a ne ridica și de a merge înainte indiferent de obstacolele întâlnite. Duhul Sfânt ne dă forța de a depăși piedicile de pe drumul nostru. Atunci când ne epuizăm resursele și ne simțim obosiți, El ne trimite ajutorul Său. Uneori, acest ajutor poate fi o minune, dar de cele mai multe ori Dumnezeu folosește oameni care devin mesagerii iubirii divine. Acel înger este trimis să ne ajute, să ne ridice și să ne dea forța de a merge înainte oferindu-ne iubirea Sa. Este uimitor să fim la dispoziția lui Dumnezeu, să devenim ființe pline de iubire și să găsim timp să-L recunoaștem în cele mai mici detalii din jurul nostru, cum ar fi adierea vântului, frunza căzută sau fulgul de zăpadă. Multora le scapă faptul că, de fapt, îl putem vedea pe Dumnezeu prin intermediul lucrurilor simple.